Istoria orașului Târgoviște se întinde pe câteva sute de ani. Însă după mutarea capitalei Țării Românești în București, a intrat într-un con de umbră. Tudor Vladimirescu era trădat și ucis aici în 1821.
Însă cea mai recentă filă din istoria acestui oraș s-a scris în urmă cu fix 30 de ani: Nicolae și Elena Ceaușescu erau executați într-o unitate militară de lângă gară.
Eu nu am prins acele vremuri nici măcar ca embrion. Pentru mine, vremurile voievozilor, revoluția Domnului Tudor și dictatura Tovarășului Ceaușescu, sunt toate evenimente îndepărtate din istorie. Cum nu sunt istoric de meserie, uit ușor anumite detalii.
Am decis să merg în vacanță la Târgoviște doar pentru a vedea Curtea Domnească, uitând cu desăvârșire ce s-a întâmplat pe 25 Decembrie 1989.
Citind despre oraș pe Wikipedia, am ajuns la ultima propoziție din secțiunea de istorie:
Târgoviște a fost locul execuției după condamnare a liderului de stat comunist Nicolae Ceaușescu precum și a soției sale, Elena Ceaușescu, în decembrie 1989.
Istoric Târgoviște, Wikipedia
Am descoperit apoi că locul în care s-a întâmplat este acum un mic muzeu.
Spoiler alert: Nu e chiar muzeu. E de fapt un loc încremenit în timp.
Taxa de intrare de 8 lei este probabil prea mare pentru ce e acolo, dar unii poate au curiozitatea asta morbidă de a vedea locul în care doi bătrânei au fost batjocoriți și împușcați.
Oameni care au trăit vremurile de dinainte, și în care am mare încredere, mi-au explicat atât cât am putut eu înțelege cât de crud a fost regimul reprezentat de acei bătrânei.
Dându-mi empatia la maxim, aproape înțeleg ce ușurare trebuie să fi simțit mulți români când au văzut la televizor cadavrele celor doi.
Influențat poate de cât de mult se vorbește de Justiție în ultimii ani, mi se pare interesant că țara în care trăim s-a născut în urma unui simulacru de proces, urmat de o sentință pusă în aplicare imediat.
Într-o țară democratică, execuția în urma condamnării la moarte se face după mai mulți ani, nicidecum după câteva minute.
Ca să nu mai vorbim de faptul că nu li s-a oferit șansa de a face apel.
Vizita mea
Am ajuns târziu la unitatea militară, aproape de încheierea programului. Nu știu dacă aș fi găsit și alți vizitatori dacă ajungeam mai devreme.
Singura persoană din clădire era o doamnă puțin sictirită.
Am avut noroc să fie intrarea gratuită, datorită împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. Ca să nu am probleme, i-am dat totuși doamnei cei 15 lei pentru făcut poze. Cum nu mi-a dat bilet sau chitanță, nu m-am simțit rușinat să și filmez puțin (sper să pot să public în curând filmarea).
Prima cameră în care am intrat a fost sala în care a avut loc procesul. Aici nu se văd decât niște hârtii: una cu numele acuzaților, și alte două cu numele personajelor colective din acea scenetă.
Mai e o cameră în care cuplul și-a petrecut ultimele zile. Tot ce pot să spun despre acea cameră e că era destul de spațioasă: Trei paturi, birou, masă. Personal, am stat în chirii mai proaste.
Cea de-a treia cameră a fost cea în care lui Nicolae Ceaușescu i s-a luat tensiunea înainte de proces.
Ca să ajung la locul execuției, a trebuit să trec de o ușă aproape înțepenită, probabil mai veche de 30 de ani.
Locul în care au murit este marcat cu linii albe, ca în filmele cu criminaliști Americane. Mi s-a părut că încă se mai simte mirosul de sânge, dar probabil era doar imaginația mea.