Am fost la un team-building, primul după 5 ani la jobul la care sunt acum. Între colegii cu care am apucat să schimb câteva vorbe, se întâmpla să fie un pasionat de motociclism.
Întâmplarea a făcut ca în acea vacanță să merg cu o șapcă pe care scria cu numere verzi 46. O cumpărasem cu câteva luni înainte, ca să nu mă nenorocească soarele de Iunie din Catalonia.
Colegul ăsta al meu a observat șapca. Posibil să fi spus ceva de genul „mișto șapcă”, dar niciunul dintre noi nu i-a mai dat importanță dup-asta.
La un moment dat, discuția ne-a dus spre MotoGP.
Ocazie perfectă să mă laud că în Iunie fusesem la cursa de lângă Barcelona. A fost șocat să afle asta. Se pare că el credea că mi-am luat șapca doar așa că sunt fan al sportului.
Mi-a rămas în memorie o frază:
Deci tu ai fost la câțiva metri de Valentino Rossi?